Biserica "Sfânta Cruce" din Pătrăuţi a făcut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită în anul 1487 de Ştefan cel Mare. Ea este situată în satul Pătrăuţi, localitate aflată la 6 km de Suceava şi cunoscută în documente încă din anul 1330, de pe vremea lui Alexandru cel Bun.
Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. După 200 de ani de părăsire, biserica este salvată la începutul secolului al XVIII-lea de Episcopul Calistru de Cernăuţi, iar din a doua parte a secolului al XVIII-lea biserica serveşte ca biserică parohială.
În toamna anului 2003 sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen s-au început ample lucrări de restaurare ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.
Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument UNESCO în anul 1993.
Stilul moldovenesc al arhitecturii, stil ce apare în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, se caracterizează printr-o armonioasă şi originală împletire a elementelor bizantine cu cele gotice, cu cele latine şi cu elemente specific moldoveneşti.
Elementele bizantine se observă la compartimentarea bisericii în trei camere: pronaos, naos şi altar. Elementele gotice se recunosc la piatra sculptată ce crează portalul uşilor şi ancadramentele ferestrelor şi la acoperişul bisericii. Elementul latin se observă în planul bisericii, în formă de cruce cu braţe inegale. Elementele specific moldoveneşti surprind prin soluţia arhitectonică a turlei de deasupra naosului bisericii.
Stilul picturii este impregnat de umanismul bizantin, culoarea predominantă fiind un ocru auriu numit şi „galben de Pătrăuţi”. Luând în considerare inscripţiile în limba greacă de pe scenele din interiorul şi exteriorul bisericii, cât şi stilul artistului, s-a avansat ipoteza că biserica a fost pictată imediat după ctitorire de o echipă de greci. Pictura exterioară a fost descoperită în anii 1980 când s-a constatat că biserica a fost pictată la exterior doar pe peretele de apus.
Ansamblul iconografic păstrează scene inegalabile, printre care:
„Tabloul votiv” din naos înfăţişează pe Sfântul Ştefan cel Mare oferind biserica lui Iisus Hristos, ajutat fiind de Împăratul Constantin cel Mare, înaintaşul său în lupta pentru cruce. Domnitorul stă alături de soţia sa Maria Voichiţa, de fiul său Bogdan al III-lea şi de domniţele Maria şi Ana.
„Cavalcada Sfintei Cruci” de pe peretele vestic al pronaosului, scenă unică în întreaga artă de tradiţie bizantină, surprinde o armată de sfinţi militari ucişi în timpul persecuţiilor anticreştine. Aceştia sunt conduşi de Arhanghelul Mihail şi de Împăratul Constantin cel Mare într-o horă cerească a iubirii şi rugăciunii în jurul Crucii. Sfântul Ştefan cel Mare cheamă sfinţii în ajutorul armatei moldovene ce luptă pentru păstrarea identităţii creştine în faţa turcilor.
„Judecata de Apoi” de pe exteriorul peretelui vestic impresionează prin lupta dintre îngeri şi demoni ce are loc la judecata oamenilor. Balanţa este înclinată înspre rai de către îngeri, ca un îndemn spre nădejde pentru cei care aflaţi în faţa bisericii au şansa să pornească pe drumul cel bun.
